Ce-i mai mică și mai mică decît mintea de furnică?
Cercetări din toate zările, uimiți-mă! by Tata Uraniu
Întrebarea nu mă sperie, este mintea de albină. Mică, dar vioaie! (Mă rog, de fapt nici nu cred că e mai mică, dar asta-i irelevant.) Cercetătorii – desigur, britanici – de la Royal Holloway, University of London and Queen Mary, University of London au descoperit că micuțul creier al albinei poate rezolva probleme matematice complexe, care blochează zile în șir supercomputere serioase, cît casa. Despre ce e vorba: ați auzit despre celebra “problemă a comisului voiajor”? Comisul voiajor trebuie să găsească cel mai scurt traseu pentru a atinge toate punctele de interes de pe ruta lui. Calculatoarele rezolvă problema asta prin calcularea lungimii tuturor traseelor posibile. Albinele sînt și mai rapide, și mai șmechere: chiar dacă nu descoperă florile în ordine, tot vor găsi cea mai scurtă cale între ele. Cum exact, încă nu e clar. Dar, cum se spune, cercetările continuă. Dacă nu pentru a înțele creierul albinelor, măcar pentru a vedea cum să folosim gîngăniile pentru a livra pizza caldă la toți clienții.
Sursă.http://www.sciencefriction.ro/2010/10/2 ... e-furnica/