Joi am fost la Fabrica de bere ”Timișoreana”, din Timișoara, să prind un roi de albine. Era fixat destul de rău pentru un apicultor începător ca mine, la prima capturare a unui roi.
Am pus o ladă cu ceară și miere, dar nu s-au străduit să se înghesuie la ladă.

Așa că am fost nevoit să le ajut eu. Le-am scuturat de 2 ori și în mare parte au ajuns în ladă unde au format un ”ghem” pe capacul interior. Ieri am fost sunat de un amic ce lucreaza la fabrică și mi-a spus că s-au adunat din nou pe perete. Erau doar vreo 100 de albine adunate în apropierea unei îmbinări zid/tablă, un loc mai răcoros. Nu am putut recupera nimic din ele. Credeți că e posibil să fi rămas matca?
Albinele luate acum 3 zile au stat la boxă/beci până ieri (sâmbătă). Ieri le-am dus la 30 de km de Timișoara, unde mai am o familie. După deschiderea stupului au fost într-un zbor de recunoaștere, apoi s-au fixat iar pe capacul interior al stupului. Nu am putut sa mă uit după matcă din cauza aglomerației în care s-au grupat. Cred și sper că matca e acolo și vor coborî pe rame.
Care e modalitatea prin care se prinde un roi așezat pe perete:?: