Prima pagină ‹ OFF TOPIC ‹ CAFENEA - DISCUTII DESPRE ORICE

[Bezna Zorilor]

Mie nu imi place Plesu, pentru ca a sarit calul de la un scriitor de texte si un profesor universitar mediocru, la un invidios frustrat pe strugurii psihanalizei. Cu toate astea, sunt cateva articole care merita citite, unul fiind aici mai jos. E cu dedicatie, asa...

Daca ai curiozitatea sa citesti posta electronica pe care multe din ziarele curente o tin la dispozitia publicului, descoperi un univers cu totul original, imposibil de imaginat cu doua decenii in urma.
La sfarsitul fiecarui articol tiparit gasesti comentariile semnate, dar mai ales nesemnate, sau semnate cu nume codificate ale unor cititori activi, gata sa participe febril la orice dezbatere. Prima reactie nu poate fi decat entuziasta. Fitecine are posibilitatea sa-si spuna parerea, sa intre in dialog cu autorul articolului si cu mapamondul intreg. In subterana electronica a oricarei gazete se naste o alta gazeta, scrisa de cititori: un soi de ecou fara frontiere, o reactie in lant, semnificativa pentru psihologia vremilor si a natiei. Comunicarea se amplifica indefinit, reactivitatea publicului e maximal stimulata, textele devin prilejul unui policrom turnir.

Fenomenul are, totusi, si o inevitabila contraparte patologica. Sansa comunicarii spontane, fara reguli si fara raspunderi, poate fi folosita delirant. O categorie care ilustreaza abundent inconvenientele “pietei libere“ a Internetului este aceea a grafomanilor. In mod normal, grafomanul nu are la indemana suficient spatiu tipografic pentru a-si developa, nestingherit, viciul. Or Internetul ii ofera posibilitati nesperate. Poate sa scrie oricat, poate angaja argumente interminabile si poate, in acelasi timp, sa traiasca satisfactia de a fi “in circulatie“. Nu e chiar publicat, dar e “pe fir“, e, cel putin teoretic, citit de mai multa lume, e in contact cu un “corpus“ virtual de interlocutori. Nu vom face, aici, o analiza de substrat a grafomaniei. Uneori e vorba de pura volubilitate. Alteori de un mod de a te afla in treaba. Alteori, in sfarsit, de o specie dramatica a singuratatii. Internetul devine un substitut al socializarii. Se simte, in transparenta cate unui text, cearcanul de melancolie al omului nevorbit, al exilatului fara prieteni, al constiintei insulare care isi cauta arhipelagul.

O alta categorie de actori ai epistolarului electronic este aceea, larga si imens diferentiata, a frustratilor. Internetul are un spectaculos avantaj: poate camufla identitatea reala a celui care scrie. Anonimitatea e garantata, prin urmare libertatea de expresie nu are a-si asuma nici o precautie, nici o limita. Poti scrie orice, despre orice si despre oricine. Te poti rafui cu regi si ministri, cu scriitori celebri si fotomodele, cu mari colectivitati, institutii si prestigii. Esti cineva! Esti egalul tuturor, fara sa trebuiasca sa faci dovada vreunei competente speciale sau a vreunei ispravi justificatoare. Nu numai ca poti da replica oricui, dar o poti face fara nici o cenzura. Poti fi obscen, isteric, ofensator, didactic, bascalios, arogant, insidios, dement, meschin, mincinos, id*ot. Te poti dezlantui fara frica. Iti poti da poalele peste cap, poti sa-ti bati joc de toti si de toate. Atletul Internetului n-are constrangeri morale, gramaticale, politice. E scutit de orice forma de responsabilitate. Psihologia lui e psihologia travestitului, a celui care loveste pe intuneric, a spargatorului mascat. Nu poate fi identificat, nu poate fi provocat la o disputa fatisa. Ricaneaza pervers in spatele cortinei. In plus, e luat in seama, e prezent “la gazeta“, fie si intr-o varianta clandestina. Internetul pare, in asemenea cazuri, un instrument perfect al defularii, o supapa eficienta pentru multiple forme de nevroza. In realitate, el nu vindeca, ci intretine boala, ii da ocazia si materia diseminarii. Pacientul se adanceste in derapajul sau, iar ambianta se vede intoxicata de harnica lui surescitare. O sumedenie de disfunctii mentale si sufletesti care, pana mai ieri, ar fi ramas in perimetrul discret al familiei sau al azilului, evolueaza liber pe ecranele computerelor noastre. Stim mai multe decat pana acum despre sminteala. Stim prea multe, mai multe decat vrem sa stim. E un neasteptat efect colateral al progresului tehnologic pe care, vorba lui Caragiale, “odata pornit, nimeni si nimic nu-l mai poate opri“.



Înca nu pricep psihologia celor care îsi petrec timpul producând comentarii anonime la felurite articole de presa. Fenomenul este însa masiv si are deja o raspândire planetara. Prin urmare, trebuie luat în serios. În sine, nevoia de a reactiona, de a participa la o dezbatere publica, este legitima, daca nu chiar recomandabila. Ea atesta existenta unui potential spirit civic si întretine, fie si dezordonat, o necesara piata de idei. Oricine are dreptul sa-si asume un rol în perimetrul acestei piete. Dar cu conditia minimala a însusirii unui instrumentar adecvat si a unor reguli de joc cât de cât civilizate. Oricine are voie sa joace fotbal. Dar nu oricine poate navali în teren, daca tot ce stie e sa se agite si sa suteze brambura.

În privinta asta, comentariile care apar în marea presa occidentala par sa apartina altei specii: comentatorii înteleg sa-si semneze textele, ziarul face o selectie riguroasa care nu îngaduie mârlania, atacul la persoana, imbecilitatea agresiva, iar subiectul fiecarei interventii nu e, de obicei, autorul articolului comentat, ci strict tema lui. La noi, lucrurile penduleaza între bascalie, artag si vulgaritate. Pâna la urma, comentatorii se încaiera între ei, subiectul dezbaterii e uitat, parerea se transforma în injurie. Evident, nu toti sunt la fel. Exista, de pilda, categoria celor care par platiti sa intre în hora, ori de câte ori pe pagina de ziar apare un anumit nume. Îi recunosti dupa promptitudinea si monotonia reactiei lor.

Exista si oameni cumsecade, care încearca sa aduca pe scena un pic de buna-cuviinta si sa amendeze, astfel, bolboroseala ignara, brutalitatea de mahala. Trec peste categoria acelora care se pronunta autoritar despre orice, într-o româneasca din care gramatica a fost definitiv evacuata. Aproape nimeni nu semneaza cu numele sau real, ceea ce dovedeste o conceptie sui generis despre dialog, despre curajul opiniei proprii si despre responsabilitate. S-ar zice ca suntem o natie de Farfurizi si Brânzovenesti: „o dam anonima”. Trasul la tinta de dupa perdea, tâlharia cu ciorap pe fata par sa fi devenit, pentru unii, un mod de viata.

În toata aceasta fosgaiala, ceva ma înduioseaza totusi. Foarte multi din scriitorii pe internet par animati de o nevoie aproape candida de a fi inteligenti. Mai inteligenti decât ceilalti internauti, mai inteligenti decât guvernantii si decât opozitia, mai inteligenti decât autorul articolului la care se refera. Fie ca adopta aroganta ironica, fie ca dau lectii tuturor, cu tonul apodictic al unor initiati, fie ca se agata de câte un citat pescuit aiurea, sau se rastesc la toti, fara menajamente, toti viseaza sa se califice într-o competitie de umbre, ca „baieti destepti”. Foarte destepti. Cei mai destepti, mai spirituali, mai smecheri. Sigur ca toata lumea care se manifesta public are, în adânc, orgoliul de a impresiona prin anvergura intelectuala si haz subtire. Dar cei care o fac la lumina zilei, „în direct”, au, macar, îndrazneala (uneori paranoica) de a risca.

Se expun, învata ortografie, provoaca la lupta, se straduiesc sa argumenteze logic si sa construiasca un punct de vedere mai cuprinzator decât simpla interjectie. Nu reusesc întotdeauna. Dar o fac pe barba lor, nu în penumbrele unei frustrari amare sau ale unui joc imatur. Dragii mei – îmi vine sa spun comentatorilor anonimi de pretutindeni – nu va mai chinuiti! Exista si alte virtuti decât inteligenta: sobrietatea, masura, bunul-simt, bunatatea. Le veti gasi mai curând la capatul unei chibzuite taceri, decât într-un exces impudic de volubilitate.

[cristian bh]

Strasnica mustruluiala!
Nici ca realizez daca stoicismul de dupa,e o virtute,or un defect major!
Chit ca editorialele domniilor lor iti sunt bagate sub nas pe oriunde deschizi netul,... de nu mai prididesti cum sa pilotezi sa scapi de aceste aisberguri virtuale!

[Cristian IONITA]

Filozofie de volum .... dar nu si de substanta

Internetul este doar un "mediu", un "mecanism" de comunicare .... dintodeauna si in functie de mecanismele avute de indemana au exista oamenii care si-au dorit sa pozeze mai "bine" si implicit diferit de realitate.

[cristian bh]

Don'soara,.(io nu-ti zic nici Zorica,..nici .Zanica)
amu totusi ,ne lasi cu subectu in bezna?
Clar ca in tabara alor multi,....da,..prosti vorba mariei sale,Lapusneanu parca,........io nu te trec fara voia ta expresa,..da atunci adu si matale ceva compulsiuni spiritual semantice ,ca altfel ramanem in continuare cu elucubratiile profunde ,pline de consistenta cultural spirituala a acestor maestri ai condeiului,formatorii de opinie publica si oculta totodata, (taietorii de frunza la caini moderni mai pe limbaj de pi la tara)