CAUCAZ ’99
Amintiri… din CaucazPartea 1 - Drumul
Ne venise demult idea cu Caucazul da’ studenti fiind, mereu ne gaseam cu o jena prin buzunare… In ’90’s banii erau bani !! Ca sa va dau o unitate de masura, aveam un coleg de facultate, terminase prin 98 parca si lucra la o agentie de turism si el si nevasta-sa si aveau salariul 100 USD !! FIECARE !! fraaaatee… asta era bogatie…

mi-se parea o chestie de neatins… Bursa lunara era cam 20 usd, si erau bani buni!!!
Problema principala erau banii !! am strans toate bursele pe anul ala, salariul pe ultimile 2 luni (lucram in perioada aia) si ceva sponsorizari dupa care am umbat vre-o 3 luni si ne-am trezit cu fabuloasa suma de 1100 usd, toti 3!!. Am luat echipament specializat, bocanci de tura din plastic, coltari, pioleti, izoprene, aragaz de altitudine (cu benzina, sub presiune), mancare , conserve, fulgi de cartofi si nelipsita slana !! Echipamentul era deosebit de scump, eu imi luasem in primavara aia bocancii de tura, secon-hand, unul masura 43 altul 44, cu 150 usd. Inca ii mai am !!
Ma rog, luand-o cu inceputul, 3 proaspat absolventi de Geografie, sectia de Stiinta Mediului, Johnny, Curelus si io, ni se pune pata sa mergem in Caucaz . Cum am ajuns noi asa la est? Pai cu trenul, ca citisem intr-o revista un intenerar’, mai facusera unii traseul cativa ani inainte.. luasem informatii .
Initial fusesem 5 in ecuatie, dar la numaratoarea finala lipseau Leo, din motive evidente de dureri de buzunare si Tita, care in timpul antrenamentelor cu bicicleta pe Transfagarasan a cazut in mufa cu doar cateva zile inaintea plecarii si .. era naspa...nu mai dadea cu poza din buletin nici spalat cu Dero, asa ca am ramas doar 3.
Eu cu Johhny (Alberto Simion) ma cunosteam din clasa a 1-a, am stat in aceesi banca. Locuia la o strada de mine, pe “strada cealalta” unde ne strangeam toti la joaca, ca la mine pe strada erau doar fete… si, cu ceva intreruperi am terminat impreuna si facultatea si master-ul. Curelus (Dragos Curelea), coleg de grupa, la fel facultate si master, dar el era gugulan din Caransebes. In facultate, eu cu Johnny eram in tabara “tocilarilor” (ca aveam nevoie de bursa !!) el, la “golani”

, ne-a unit pe toti muntele.
Planul initial era sa facem o tura pe 4 cele mai inalte varfuri in jurul Marii Negre (Kachkar, Erciyes, Ararat si Elbrus)), tura neefectuata inca de nimeni, dar cum finantele ne-a dat planul peste cap, am ramas la Caucaz, cu tinta principala varful Elbrus 5642 m, fiind dealfel si cel mai inalt.
Fusesera doar 3 expeditii romanesti pana atunci in Caucaz, una prin anii 70-80 (nu mai retin exact) in cooperare cu un club sovietic si inca 2 dupa revolutie.
Data plecarii – 01 August, ca sa incepem cu prima zi a lunii. .. traseul gandit de noi – Bucuresti – autocar pana la Chisinau si de acolo mai departe cu trenul - Odessa, Rostov pe Don, Nalchik, tabara Elbrus. Zis si facut, pe 01. ne infintam la Curelus acasa sa facem rucsacii. Impartim bagajele, mangarea, corturile, pioletii, conservele, etc, etc.. greutate - 51 kg de caciula !!! (erau caciuli speciale, de munte !!

) .
Hrana luata cu noi consta in 12 conserve de fasole (mari !!), niste conserve cu peste, cateva cu carne, 2 table mari de slana afumata, 2 pungi mari cu crutoane, supe la plic, fulgi de cartofi, branza, alte conserve, lapte praf, biscuiti, ceai, ciocolata, suc praf si restul… restul pentru a fi autonomi 3-4 saptamani. Aveam buget alocat - 1100 USD, impartiti egal bagati in borsete separate.!!
Zis si facut, seara ne infintam la Gara de Nord, din fata acesteia plecau autocarele spre Chisinau, unde… TEAPAAA!! Nu aveam rezervare… cum era perioada pietelor “de rusi” micul mare trafic de frontiera era la apogeu, si autocarele erau pline, trebuia facuta rezervare din timp. Asadar, amanam cu o zi, plecam pe 02 August cu trenul.
Trenul, rusesc, cuseta, - lux pentru noi obisnuiti numai cu Personalul pana atunci. Trebuie sa spun ca la capitolul trenuri si calatorii cu trenul, infrastructura cai ferate, etc, rusii ne bat la c*r… de departe…
Pleaca trenul din gara, August, cald, noi sa deschidem geamul sa rasuflam.. Acolo, fiecare vagon are ofiterul lui, vine tanti ofiter, din republica, bineinteles:
- Inchiditi geamu ca pornim konditionieru’
- Cuuum ?
- konditionieru, o pornit, inchidi geamu !!!
Mai grei de cap, am inteles despre ce era vorba pana la urma...
A doua zi pe la pranz ajungem in Chisinau, de aici trebuia sa luam “Elektrichka” un tren electric, cam la fel cum este metroul la noi (ca si vagoane ma refer), pana la Odessa. Si de aici incepe circuuull !!
Prima problema, la trecerrea granitei Moldova-Ukraina. Vamesii au vrut sa ne dea jos din tren, cum ca “nu avem asigurare medicala”… Cum arata acea asigurare si de unde sa o luam, nici ei nu stiau, dar asta era un aspect de o prea mica importanta, evident era faptul ca nu avem… (singura asigurare medicala in Ukraina anilor 90 nu putea fi deca vesta antiglont si am incercat sa discutam, dar singurul lucru ce raspundeau ei era “kakaya utopia?? nietu utopia!!“ ) Bineinteles ca, tara libera fiind, puteam alege – ne dam jos din tren sa platim.. conceptul de “take it or leave it” era foarte bine inteles de acei “domni” . Se putea “negocia” ceea ce am si facut.. ne-au rupt !!! Am dat 60 USD ca sa putem trece !!! (poate acum nu inseamna nimic, dar atunci 60 usd insemna busa mea pe 3 luni!!) Am ajuns la Odesa, si cu banii luati si .. fara asigurare.
De acolo ne-a preluat un bisnitar care vindea bilete pana la Rostov, acum nu stiu ce bilete avea el, ma rog cu 35 usd ne-a dat biletele, a mai dat ceva lu’ tanti ofiterul de vagon si ne-am urcat in tren la categoria “platzkard” . Platzkard-ul asta e un fel de cel mai ieftin mod de a calatori cu trenul pe distante lungi, vagonul are compartimente, dar fara usi, doar despartite, fiecare compartiment avand 4 cusete, iar pe partea culoarului mai sunt inca 2. Cum te uiti asa in lungul culoarului vedeai numai picioare.. . Le si simteai dealtfel olfactiv, ca doar era vara.. August, iar platzkard-ul nu avea konditionier…
Iarasi fatalul “problem” - granita Ukraineano-Rusa, aici vamesii rusi.. Am uitat sa spun ca nici unul dintre noi nu vorbea o boaba de rusa, poate acolo niste injuraturi si “ruky v verh” (mainile sus!!!) invatate din romanele ras-citite ale lui Sven Hassel, dar aveam o vaga banuiala ca nu ne-ar fi ajutat conversatia cu vamesul… Acum asta, vasmesul, mai o rupea cu ceva engleza, ii ramasesera cateva cuvinte inca de cand facuse facultatea plus ca vorbeam si noi un dialect… de ne dureau mainile de la explicatii…. , cum a aflat ca si noi.. studenti.. ne-a facut reducere - 5 usd /de caciula, mai putin de atata nu se putea… si ne-a zis omul “it’s a tradition!!” , ca atat mai stia engleza, deci nu se putea trece fara sa dam acolo ceva…
In general “problem”-ul poate imbraca cele mai diverse forme, in acest caz era ca nu declarasem banii cand iesisem din Romania.. deci de unde aveam noi valuta ?? Si cata?? Ma rog, am rezolvat intr-un mod “traditional” , am si declarat o parte din bani, ca doar nu eram fraieri sa ii declaram pe toti si … liber.
Si iata-ne cu trenul in jurul Marii Negre, peste noapte geamul fiind crapat si batea vantul, eu m-am invelit cu steagul , a doua zi, dupa amiaza am ajuns in Rostov. Trenul spre Nalchik abia a doua zi dimineata… asa ca ne-a mancat in curte sa iesim din gara “sa vedem ora sul” . E clar ca la prima treapta in afara garii ne-a luat Militia, ca doar era si usor sa ne scoti din multime ca nu eram rusi, deci marfa buna de jumuluit ! Cum ne-au luat… ooooo problem, problem… intr-una din borsete aveam un briceag !! atat a trebuit !! hai la sectie..
La sectie era unul, seful, gras, cu fata porcina ce lucea de inteligenta, primul lucru … declaratia de bani… Cum am zis nu ii declarasem pe toti, si acum aveam ruble si doalri mai multi !! de unde??? Plus briceagul “problem” . Buun, ne apucam sa socotim, banii, explicatii manuale, aia ne “invitau” catre celule, cum ca .. “pizdetz!!” dar si noi ne tineam tare, ne ajunsese !! (daca am fi stiut….. ) Pana la urma se satura ala, face numaratoarea, iesim in plus cu inca vre-o 20-30 usd. Pe aia care ii aveam OK, ii bagam inapoi in borsete, pe ailalti raman pe masa cum ca… “problem, problem.. aiaiaiaiiii” adica .. “ce facem cu ei?? “” Eu cu nesimtire crasa si tupeu obraznic ii iau si pe aia si ii bag in borseta foarte hotarat… si ma uit intrebator catre ei… pana la urma plecam si din sediul politiei garii… ne dijmuiti.
Rostov-ul.. frumos… acolo ne-am permis prima “extravaganta”, fiecare isi cumpara cate “un ceva” ce vrea el.. (banii fiind la comun, hotaram in comun ce luam) . Eu mi-am luat o un suc cu gheata, Johnny o alvita si Curelus nu mai stiu , parca un sandwich cu icre rosii (la rusi icrele rosii sunt cam ca parizerul la noi). Bineinteles ca am gustat fiecare din ce isi luasera ceilalti !! ne-am plimbat prin parc, am mancat pentru prima data salate coreene, vandute la pahar in piata, din toate halurile de legume, carne.. interesant… important e sa nu stii ce mananci, altminteri era gustos..
Seara plecam luam trenul catre Nalchik. Am uitat sa spun ca strainii nu puteau lua bilete de la casa normala, ci era un ghiseu special unde dura 2-4 ore ca sa cumperi un bilet. Ce scria pe el, ce verifica, .. nimeni nu stie.. dar va jur ca atat dura… In Rostov nu mai era bisnitarul din Odessa, asa ca a trebuit sa stam noi sa luam bilete. Dupa ceva lucru manual de explicat unde vrem sa mergem avem si biletele si luam trenul.
Ajungem dimineata devreme in Nalchik, acolo stiam ca trebuie sa ne inregistram la komandatura militara, eram deja in zona Caucazului, foarte aproape de Cecenia unde era razboiul, (dealtfel in Caucaz se gaseau peste tot piese de artilerie de munte, cuiburi de mitraliera, etc, pe fiecare poteca, pentru a apara diverse vai..
Avem norocul sa dam peste un taxist care o rupea si el ceva pe engleza si negociem sa ne duca pana in tabara de alpinism Elbrus, cam 160 km distanta de Nalchik, cost total – 21 usd . Omul, este un mahar local, ne obtine si inregistrarile de la komandatura, dam si un telefon acasa scurt, “pe banii lui”, rotunjind totul la 25 usd. Totodata aflam de la el salariul mediu lunar loco este 12-15 usd. (erau anii ’90!) . Totusi in orasul ala am vazut cele mai tari masini nemtesti care existau la vremea aia pe piata… modele de bmw si mercedes care nu le vazusem in RO, si nu asa… 2-3… garla… In prostia noastra am vrut sa facem niste fotografii, noroc ca a rectionat ala la timp, explicandu-ne cum ca arta fotografica e periculoasa in orasul ala, te poti imbolnavi imediat de saturnism…
In final pe 05 August suntem in camp!!!! In sfarsit eram in munte… nu ne mai putea atinge nimic… sau asa credeam noi !!!!
Facem o socoata scurta - "aventurile" vamale 75 usd, total transport Bucuresti - camp Elbrus - 95 usd (toti 3) . Ce mai.. Tanda pe Manda...
Adaugand extravagantele din Rostov si salate, etc, ajungem aproap de 200 usd. Prima borseta era aproape "sparta", ce amasese schimbasem tot in, sa avem la noi, c e clar ca nu avem de unde schimba pe munte...
Echipa si varful Elbrus in spate
de la stanga la dreapta: eu, Drogos (Curelus) si Johnny
Va continua
Un PET dispare in 800 de ani. Un nesimtit nu dispare niciodata, desi e biodegradabil !!!