de modigliani » 21 Mai 2014, 21:10
poftim , Caline ! Si mersi ca le vreti .........
............................................
Cu Radio in barca , sau scoaterea din sarite dusa la nivel de arta
- Moromete , tu cu Relu unde dati , mah ?
- Pai cre' ca mergem pe canalu' de pe Lungu . Tu cu cine intri pe apa ?
- Cu sovieticu' ! C-asa em eu noroc ....
- Stoi , bai maladetz! Ce nu-t' convine ? intervine Radio ridicandu-se dintre acareturile pe care avea sa le puna-n barca ...
- Noooo , nimic ! Nicio problema !
- Nu ! Mie sa-mi spui daca nu-t' convine , ca sa plec acasa ...
- Da' stai , mai dilaule , ca nu ti-a zis nimeni nimic !
- .... Asa . Asa da . Credeam ca nu-t' convine .....
Este o dimineata de sambata inainte de-a da barcile la apa . Suntem aici de aseara . E adevarat ca am ajuns tarziu si n-am mai apucat sa pescuim pe seara , insa un foc temeinic garnisit cu un gratar plin de "porcarii" tot am facut . L-am asezonat regulamentar cu oaresce tarie si vinuri bune , timp in care am elaborat monturi care-mai-de-care mai eficiente pentru partidele de-aveam sa le desfasuram in weekendul in pragul caruia ne aflam acum.....
.................................................. .
Radio pare a fi sarguincios in a amplasa la bord toate cele trebuincioase unei partide de pescuit ce ne-am propus sa tina pana dupa pranz , cu posibilitatea prelungirii acesteia spre seara .
Vremea este minunata , apa calma , iar Quenn Anne sub pavilion austriac ne tranziteaza mandra zona taberei facandu-ne sa zambim privindu-i zvelta silueta . Noi toti , dar evident in afara de Radio care , repet , este de-a dreptul patruns de ceea ce are de facut cu barca si cu bagajele .....
Are in sarcina ducerea la bord a sculelor , momelilor , a lazii frigorifice plina de bere si conserve de pateu , a juvelnicului si-a minciogului , a gripului , etc . Este atat de patruns in ceea ce face incat reuseste chiar sa-mi amorteasca putin instinctele ce-mi spun ca a-l avea in barca pret de-o zi intreaga presupune din partea mea un supra efort de vointa si de autocontrol . Cu el in barca echivaleaza cu a avea la bord un obuz nemtesc cu focosul bulit .
- Baaaai , ma p*s pe Queen Anne a voastra ! Io vreau sa-nvat crapii sa respire ! Hai odata !
- Da' stai , mah , ce-ai ? Ne uitam si noi la ea , ii facem poze , alea-alea . E abia sase jumate . Avem timp .
- Poze ? Poze zici ? .... Bai , suntem veniti la peste , nu la Ship Watching !
- Du-te dracu ..... Ai pus alea-n barca ?
- Sunt puse-n barca de cand eram io mic ! Stati si-o frecati d-aiurea uitandu-va la vapoare ...... Ce mai pun in barca ?
- Cafeaua aia de-a ramas in ibric ai luat-o ?
- Da . Da' daca mai vrei cafea pe garla n-ai decat sa-ti mai faci , ca asta e toata a mea .
- Pai , mai smintitule , e un litru de cafea ramasa ! Cum s-o bei tu pe toata ?
- Da' tu cu crezi ca functionez io ?
- PLM , De un' sa stiu ? Cre' ca cu acid sulfuric ......
..........................................
Motoarele nu ne fac probleme . Pornesc toate din prima , iar barcile se indeparteaza usor unele de altele in timp ce noi ne facem semne de la revedere . Urmeaza sa ne auzim la telefoane sa stabilim ora reintorcerii catre tabara .
Unii pleaca catre-ncolo , altii catre dincolo . Dar toti plutim rasfatat pe valurile Craiesei apelor .....
Pentru moment Radio al meu este patruns de-o stare ce se opune cu vehementa vervei sale imbecile si vesnic odihnita . Sta in prova si priveste in fata linistit . Eu , cu mana pe mansa , nu-mi doresc decat ca Dumnezeu sa faca cumva ca acest moment sa caracterizeze intreaga zi .
Pai voi va dati seama ??? Radio TACE , nu face nimic , si priveste-n gol ! La un moment dat imi pun problema in alt fel .... Daca cumva ii este rau ?
Iluzie desarta , pentru ca dintr-o data izbucneste electric :
- Baaaaai , Pictore , ..... unde PLM ma duci ?
- Pai prin largu' lu' Lungu ! Nu asta am vorbit in tabara ?
- Si de unde stii tu ca acolo-i peste ?
- Pai , mai nebunule , e peste-n toata Dunarea asta mare ! Important e sa dai de el !
- Sigur ?
Ma uit la el si incerc sa-i patrund mimica . Il stiu de peste 30 de ani dar niciodata n-am reusit s-o fac cum trebuie . Este serios , ochii lui sugubeti arata un mare semn de intrebare , asteapta febril un raspuns din partea mea . Evident , l-as putea concedia cu un scurt "du-te-n PLM de dilau" , dar sunt constient ca asta n-ar duce decat la alte si alte nenorociri tembeloide din partea lui .
Asociindu-l in continuare cu obuzul nemtesc decid , imi place sa cred ca inspre binele si confortul meu , sa-i raspund cat pot de serios :
- Bai , n-auzi , pe dupa Lungu sunt niste locuri minunate . Si am prins mereu p-acolo .
- Nu , zau ? Ce-ai prins ?
- Peste , ce PLM sa prind ?
- Da ? Da' de care ?
- Radio , ...... trai-ti-ar , vorba ta , e inca dimineata . Vorbim acolo ......
.............................................................
Prietenii nostri cu cealalta barca se indreapta catre malul stang al insulei Lungu , noi o luam catre malul drept al acesteia , catre largul Dunarii . Stiu p-acolo cateva locuri mirifice , salbatice , cu salcii si structuri scufundate pline de avat , ciortan , si alocuri , prin gropane , somotei si chiar somni "capitali" .
In continuare Radio tace si priveste inainte de pe prova barcii . S-ar putea spune despre el orice dar nu si faptul ca nu iubeste salbaticul si privelistile acestea absolut miraculoase pe care ni le ofera Craiasa apelor . Ajunsi in dreptul insulei chiar privim amandoi fascinati harjoana minunata a unei familii de nevastuici ce se strecoara printre radacinile unui plop rasturnat de viitura din anii trecuti . Parintii , zglobii nevoie-mare , isi pun puii sa-i alerge incercadu-le limitele fizice . Nici acestia nu se lasa mai prejos . Tin "steagul" speciei sus de tot ! Dau dovada de-o dexteritate si de-o agilitate absolut iesita din comun . Din respect pentru vietatile acestea opresc motorul si las barca in deriva . Macar pana trec de locul lor de joaca .
Nu apucam sa pierdem nevastuicile din priviri ca vazduhul este tulburat de zborul razant al unei familii speriate de fazani . Ne trec prin fata falfaind zglobiu din aripi . Cozile masculilor urmandu-i alene fac deliciul a ceea ce vedem .....
- Pictore , sa mor io , m-as muta aici pe viata , zice Radio incet . A acceptat tacit oprirea motorului , implicit intarzierea startului partidei de pescuit pe acea zi .
- Ti-am zis , mah , pe Lungu este absolut mirific . Insula e mare , separata in doua de un canal ce primeste apa la cote de peste 180 . Tine caprioare , mistreti , lupi si alte jivine .... Ba odata am vazut chiar si ceea ce cred ca era un coiot . Este incredibil cum au reusit acestea sa ajunga aici .
- .... Da' acu' pe bune , cum PLM au ajuns astea aici ?
Dintr-o data Radio iese din starea de reverie si ma previne prin ton si prin ceea ce intreaba ca ma asteapta momente grele .....
- De obicei pe poduri de gheata , iarna . Trec dinspre tarm catre insule . Caprioarele sau mistretii trec si vara , inot .
- Bai , lasa-ma ! Si de cand stii tu de locurile astea si nu mi-ai zis de ele , bulangiule ?
- Pai ti-am zis , aiuritule ! care din noi nu a avut timp de mers la peste ?
- Si daca n-am avut timp ce ? Nu puteai sa-mi trimiti poze ?
- Ce poze sa-ti trimit , mah ? Io am timp de facut poze ? Ca si-acum , am vazut nevastuicile si fazanii si nu le-am facut nicio poza . Apar instantaneu . Pana sa scoti camera ..... au disparut .
- Du-te dracu ! Meritam si eu sa pandesti toate astea , sa le faci poze si sa mi le trimiti ..... Tie-ti arde sa dai la peste , aia e .
- Asa , si ?
- Si ti-am zis , esti ******** !
- Bai , n-auzi , ..... acu' ti-o cauti cu mine de-aiurea ? Te mananca ? Normal ca n-am venit pana aici de-atatea ori sa-ti fac tie poze la jivine . Ci sa dau la peste , normal !!!
- Nu , da' ti-am zis . Asa ca sa te enervez putin , nu de alta . Pai pot io sa te las asa , neenervat ?
- Idiotule ...... Esti ***** de can' te stiu .
- Bulangiule ..... Esti ******** din Cuaternar .
Prefer sa-l ignor . A-i da astuia apa la moara echivaleaza cu masochismul . Dau sfoara la motor si-mi continui drumul catre acele structuri scufundate , locurile in care solzosii isi vad de traiul lor . Tace si el , dar stiu cu siguranta ca pritoceste la vreuna nefacuta . Daca n-ar fi asa ar insemna ca nu-i el .
- Pictore , ai bricheta ?
- Da . Vezi in cutia aia rosie . Acolo , in capacul superior .
- Da' de ce-o tii acolo ?
- Pai si un' s-o tin ?
- In buzunar , normal !
- Da-o dracu' de bricheta , o tin unde-mi vine . De ce ?
- Pai sa-ti explic . Pentru ca .....
- Nu , mersi . Lasa ! Nu-mi mai explica tu mie ! Aprinde-ti tigarea si lasa-ma in pace . N-am chef de vreo aiureala "savanta" de-a ta .
- Adica eu spun aiureli ?
- ..... In 80 - 85 % din situatii !
- Cine mah ? .... EU ???
- Nu , mah ! .... TATA ! Radio , taci , dracului , din gura si pregateste-ti sculele . Mai avem putin si-ajungem .
- Unde ?
- ..... In PLM , la locurile de pescuit !!!
- Pai n-ai zis tu ca-i peste-n toata Dunarea ?
- Mmmmmmmm . ..... Pur si simplu taci !
- Bine . Tac . ...... Vezi ? Am tacut . Nu mai zic nimic . ....... Am tacut .
- Bun .
- Si-acum de ce-mi cauti de vorba ? Nu vezi c-am tacut ?
- ..... Taci !
- Tac , mah , tac ! Ti-am mai zis eu ceva ? Nu vezi ca tac ?
- RADIIIIIIOOOO , sovietic radioactiv , taci in PLM odata !!!!!
- ..... Sa mor io de nu esti culmea ! TAAAAC !!! Nu ti-am zis nicio vorba ! Tac si nu zic nimic ! Uite , fii atent la mine , ..... tac . ...... Vezi cum tac ? Nu scot nicio vorba . Vezi ? Tac . Daca vorbeam mai intelegeam sa te enervezi in halul asta . Dar eu tac . Voiam si eu sa mai schimbam o vorma , o una-alta , dar tu-mi zici sa tac . Ei bine , tac , ce dracului sa fac . Te uiti la mine cum tac ? Vezi ca nu zic nimic ? Gata , am tacut ! ........
O tine asa de cateva minute bune . Imi scrasnesc maselele preferand zgomotul scos de acestea dacat stupizenia sa de tumult vocal in care-mi explica "cum tace el si cum nu-mi mai spune nimic' .
Ajungem la acele salcii rasturnate din frunzele carora speram sa dam la aer niscaiva avati . Acum , dimineata . Urmand ca apoi sa trecem la stationar dupa niscaiva ciortani sau alti pasnici .
Leg barca de o creanga si-mi pregatesc batul de spinning si cutia cu naluci . Ma straduiesc sa sfidez dilaul de langa mine . O nevinovata privire catre acesta poate declansa o alta polemica tembeloida fara de sfarsit . Chiar si asa nu scap ieftin :
- Te-as intreba una-alta , da' mi-ai zis sa tac . Asa ca tac , ce PLM sa fac ? Tac ........ Nu te intreb nimic . Daca nu-mi spuneai sa tac te-as fi intrebat daca vrei sa-ti pun cafea . Asa ca mai bine nu te intreb . Da' mai incolo , cand ai tu chef , sa ma lasi sa te intreb ceva , bine ? Nu te intreb acum , ca ai zis sa tac .
- Radio , ........ uite , ....... mai bine intreaba-ma acum !
- Pai n-ai zis sa tac ?
- Am zis . Da' acum piua ! Zii ce vrei si pe urma taci !!!
- Vrei cafea ?
....................................
Va urma