Eram pregătit, ieri pe la prînz, pentru un 53 la 47% dar ... invers.
Speranţa se făcuse mică şi nu prea se vedea din spatele fricii, de teamă că vom fi furaţi cu profesionalismul pe care ţi-l dă doar experienţa îndelungată.
Apoi, din momentul în care s-a anunţat pentru prima oară estimarea de 50/50%, speranţa a devenit obraznică şi vrut tot mai mult.
Cum s-a încheiat, aţi văzut şi voi.
Ce ar mai fi de spus azi după ce ne-am liniştit cu toţii indiferent de tabere? ... că am avut intuiţie comparativ cu cîţiva parteneri de "luptă" dintre care cel mai reprezentativ a fost Paul.
Multe dintre replicile lui au devenit între timp "perle".
Am avut ocazia şi plăcerea să stau de vorbă cu el cîteva ore şi vă pot spune că nu este aşa cum, poate, a fost perceput în discuţia asta. Şi-apoi ce ne-am fi făcut fără el ?
Am un gînd zîmbitor pentru cei 300 (parcă) de primari care au sărit în barca PSD (în baza acelei OUG cu "cîntec") fără să băniască că se urcă pe Titanic.
Biserica ortodoxă s-a spurcat la lovele şi numai săracă nu este (am scris ... ştiţi voi)
PSD-ul care s-a făcut frate cu oricine numai să treacă. Acei oricine care şi-au furat-o, şi multe altele.
În opoziţie cu aceştia din urmă, romănii din diaspora ... îndîrjirea lor ... sacrificiul ... puterea exemplului. Dar şi "îndemînarea" cu care Ponta a ştiut să speculeze în votul de peste graniţe, propria lui cădere.
În tot maratonul ăsta din Poiană am scris o singură dată despre Iohanis, cu mult în urmă, la pagina 46 în 16 octombrie. Nu am mai revenit de atunci pe subiect ca să nu transmit mesaje nepotrivite. Acum că s-a încheiat, o pot spune.
Nu am votat Iohanis ca să ne fie mai bine, că nu are cum deocamdată.
Am votat Iohanis ca să nu fie foarte rău.
După toate prostiile pe care le-a făcut de-a lungul campaniei, guvernul Ponta trebuie să-şi ducă crucea guvernării şi să se prăbuşească sub greutatea ei.
Şi-a făcut-o singur.