de Liviu Sarbu » 17 Noi 2011, 12:53
Mihu dragule, tratamentul cu zeama bordeleza din toamna este cel mai important tratament al anului pentru combaterea basicarii frunzelor la piersic, de asemenea este important sa stropesti cu acesta solutie caisii, prunii, ciresii si visinii. Daca tot prepari solutia stropesti toti pomii. Prin acest tratament reduci la maxim sporii diferitelor micoze care ataca pomii fructiferi. Al doilea ca importanta, tot cu zeama bordeleza este cel de la inceputul lunii martie, dupa cum vezi tot intr-o perioada fara frunze. Zeama bordeleza este un tratament minune pentru eficienta sa impotriva multor micoze. Nu este pom fructifer sa nu aiba cinci micoze care se combat cu zeama bordeleza. Champion este un produs foarte bun pentru combaterea focului bacterian la mar, par, si gutui ( cel mai bun dupa parerea mea ), dar si pentru basicarea frunzelor la piersic, monilioza la prun, cires, visin, etc. Se fac minim trei tratamente, dupa pornirea in vegetatie, ultimul imediat dupa caderea florilor. Atentie ! fiind un produs pe baza de cupru nu este compatibil cu majoritatea celorlalte fungicide si insecticide. Revenind la zeama bordeleza, aceasta nu este stabila si trebuie folosita imediat dupa preparare. Se prepara din sulfat de cupru si zeama de var. Nu insist asupra modului de preparare, dar ce se vinde la plic este altceva si mai ales este mai scump. Pentru stropirile de toamna si primavara inainte de pornirea in vegetatie se foloseste in concentratie de 3% iar pentru stropirile de vara 0,5% ( nu 1%, 2% ca arzi frunzele ). Personal fac o stropire cu zeama bordeleza in toamna, urmata la cateva zile de o stropire cu un ulei horticol. In primavara la inceputul lunii martie repet aceleasi tratamente. La stropirea din primavara apare si avantajul ca zeama bordeleza intarzie pornirea in vegetatie cu cel putin o saptamana si asta te poate salva de un inghet. Datorita acestei proprietati nu se stropesc pomii prospat plantati cu zeama bordeleza, ca s-ar putea sa nu mai porneasca in vegetatie. Peste vara renunt la zeama bordeleza si folosesc insecticide si fungicide care sunt compatibile intre ele si cu spectru cat mai larg pentru a reduce numarul de tratamente. Zeama bordeleza se foloseste la o temperatura de peste 6* C, deci zilele urmatoare vor fi perfecte. Succes !