Antropologia și originea popoarelor, coroborate cu etnogeneza poporului român, reprezintă pt mine o preocupare și un hobby vechi de ani de zile. Asta nu ma transformat într-un expert ci poate într-o persoană puțin mai informată. De ce acest hobby ? Pt că am vrut să descopăr cine naiba sunt, să înțeleg cine e poporul din care mă trag, să descopăr care este specificitatea mentalității românești, cu bune și cu rele. Să înțeleg DE CE gândesc românii așa cum gândesc. Pt ca apoi să pot compara mentalitatea românească cu cea a altor popoare, să discern ce e indicat să păstrez și ce nu, unde aș putea face îmbunătățiri...etc
patrascu scrie:-La venitrea romanilor aici erau geto-dacii care de la clasele primare invatam ca au dat naste poporului roman care are ca certificat de nastere cultura Dridu de sec VIII.
-de la romani pana la otomani am mai fost colindati de o sumedenie de migratori care ne lasa urme serioase in vocabular si obiceiuri
Deci, Pătrașcule, te faci vinovat fără voia ta de 'păcatul' cunoașterii istoriei formării poporului român, în limitele propagandei care ți-a fost inoculată de școlile comuniste.După tine lucrurile sunt foarte simple. După retragerea aureliană ( 271), dacii romanizați au continuat să mulgă oaia în așteptarea otomanilor. Din când în când, pe deasupra lor, mai trecea în zbor câte un cârd de migratori. Dar aceștia nu atingeau solul mult iubitei noastre patrii, fiindcă se grăbeau spre țări mai calde. Între timp, timp de peste o mie de ani, strămoșii noștri tot cu strânsul țâței mioritice s-au ocupat...Așa că, acești daci latinizați au rămas nealterați în cujet șî sâmțâri...până or venit otomanii...Sună fain de simplu...
Deci, să-i dăm bice, că e mult până departe...Ie cu pită și înghite cu apă :
-...Dar după vreo 150 de ani se vor retrage de pe teritoriul Daciei, lăsând-o în calea tribalilor de la răsărit și de la apus...Țara va fi invadată dinspre apus de către triburile germanice ale GOȚILOR, care vor domina pe cei care vor trăi aici, amestecându-se cu localnicii timp de peste 200 de ani...
...Apoi în secolul IV, un alt neam de migratori, turco-mongolici, care vor fi plecat din vestul Chinei, HUNII, îi vor alunga pe goți și vor lua în stăpânire această țară și o vor domina peste 100 de ani...
...După ei, GEPIZII, un neam balto-germanic, se vor așeza în Dacia intramontană pt următorii 100 de ani...
...În secolul V, SLAVII vor începe să coboare din nord și să se amestece și cu locuitorii acestei țări. Împerecherea lor cu locuitorii Daciei de atunci și amestecarea tradițiilor lor va grăbi apariția unor altfel de oameni și a unei altfel de limbă latină (limba noastră fiind deja aproape dispărută )...
...AVARII, de neam turco-mongolic, se vor așeza între acești munți timp de peste 250 de ani, în secolul VI...
...Migrația triburilor turcice ale BULGARILOR la sud de Istru va avea loc în secolul al VII-lea...
...La începutul secolului VIII, alt neam plecat din stepele Asiei, MAGHIARII FINICI, vor tăbărî pe aceste meleaguri. Dovada că sângele nostru dacic va fi deja atât de subțiat, încât aproape nu va mai curge în venele locuitorilor Daciei de atunci, se va vedea din faptul că acești năvălitori, care sosesc din zona munților Ural, reușesc să progreseze și să devină putere europeană și să cucerească complet Dacia din Carpathus și să subjuge poporul format aici timp de 800 de ani, în doar 400 de ani...
...PECENEGII, un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale vor ajunge în câmpia de la sud de munți şi în interiorul lor, în prima jumătate a secolului al XI-lea...Și vor sta acolo timp de 200 de ani...
... CUMANII, din neamul turcilor kîpceak, se așează în câmpiile din afara munților, între Carpathus şi Dunarius la sud, și între Carpathus și Tyras (Nistru) la est, la sfârşitul secolul al XI-lea. Aceștia vor începe primele organizări statale dinafara munților Carpathus...
...BERINDEII...un trib turcic din ramura uzbecă sosesc deasemenea între secolele IX- XII...
...Urmașii triburilor AVARE se aliază cu MAGHIARII la sosire lor în Pannonia și devin supușii lor. Pierzându-și limba sub presiunea maghiarizării, ajung să vorbească graiul ungurilor. Sunt timiși ca și coloniști, în secolul al-XII-lea, acolo unde munții se curbează, ca să apere imperiul apusean de alți năvălitori. Li se va spune SECUI...
...Tot în secolul al XII-lea sunt trimiși alți coloniști, din rândul triburilor germanice, în centrul și sud-estul Daciei din interiorul munților Carpathus :
FLAMANZI, SAXONI, TEUTONI. Îi vor numi SAȘI...
...TĂTARII sunt un grup de popoare de origine mongolo-turco-turanică. Pleacă din deșertul Gobi in sec IX și...marea invazie a Tătarilor pe aceste pâmânturi și așezarea unora dintre ei aici, va avea loc în secolul XIII...
...Populaţiile nomade de origine turcică s-au perindat în regiunile dintre Carpathus şi Dunarius aproape patru secole...Maghiarii au fost stăpâni în interiorul munților, iar ceilalţi au influenţat formarea acestui popor în spaţiul sudic și estic, dinafară...
Dominaţia nomazilor asiatici, turanici şi mongoli, vreme de peste patru secole în teritoriul fostei Dacii a subjugat localnicii, care erau cultivatori de pământ, iar cele mai bune pământuri pentru agricultură, cele din câmpie, vor fi ocupate de asiatici.
...Imperiul Otoman fondat de TURCII OGHUZI care sosesc in Anatolia în sec al-XI-lea, va domina timp de 600 de ani sud-estul Europei și 500 de ani zonele din afara munților Carpathus, între secolele XV - XIX...
...În secoul XII, familii de nomazi de pe teritoriul Khasmirului din nord-vestul Indiei, încep să plece în valuri spre Europa. După 400 de ani, vor cutreiera întreaga Europă în lung și lat, în căruțe asemănătoare cu cele ale sciților din zilele noastre. Țările apusene îi vor alunga de pe teritoriile lor, începând cu secolul al-XVI-lea și îi vor împinge spre est până vor ajunge pe teritoriul nostru, unde se vor și așeza. Vor fi cunoscuți ca ȚIGANI...
- Pe arcul lui Gebeleizis ! Și cum se va numi până la urmă poporul ăsta format de Romani ? nu se mai putu abține Zyraxes, un comati tânăr,(de rit vechi - pt că Gebeleizis fusese zeul suprem înainte de apariția lui Zamolxe), ajuns căpetenie datorită vitejiei sale...
- Rommales ! răspunse la obiect Zalmodegicos, un tarabostes (nobil), venit din Pannonia
- Nu îmi amintesc exact, parcă Zamolxe s-a exprimat puțin diferit, dar ești pe aproape, răspunse hultanul...
...În urma amestecăturii de sânge pe care mi-a descris-o Zamolxe, va ieși un popor care nu va purta nici însemnele neamului nostru și nici pe ale romanilor...Își vor pierde sămânța demnă, de popor războinic. Se vor înmuia și se vor blegii, ajungând să nu mai poată sta drepți în fața oricui le cere socoteală ci să prefere să se căciulească în fața oricui, să plece capul ca să nu îl taie sabia...
...De la pigmei și până la eschimoși...nimeni altul, înafară de acest popor, nu va ridica hoția la rang de virtute în asemenea măsură, încât se vor lăuda cu asta și vor fi atât de mândri că sunt mai 'hoți' decât alții încât o vor introduce în folclor, considerându-se superiori...
...Vor sfârși prin a vorbi o singură limbă, dar nu se vor înțelege unii cu alții...Pt că provin dintr-o amestecătură așa de pestriță, nu vor avea sentimentul că aparțin unui singur popor...Se vor bănui unii pe alții, se vor respinge unii pe alții, se vor vinde unii pe alții...Pe cei mai bravi dintre ei îi vor omorî și îi vor vinde străinilor...Deși vor câștiga războaie, din când în când, vor continua să le plătească tribut celor pe care i-au învins...
...Iată de ce, popoarelor din împrejur le va fi atât de ușor să-i dezbine, să-i manipuleze și să-i înrobească...Dar ei se vor considera nobili, fiindcă sunt toleranți și pașnici...
...O mână de cărturari se va ridica și va vrea să redea demnitatea acestui popor, ajuns din războinici respectați popor de slugi. Și vor pretinde că în venele lui curge sângele nostru, de viteji și sânge de romani, popor civilizator, înclinat spre artă și cultură...
Gelula si Romanii II /CAFENEA/Pamflete /pag 12
Deci, Pătrașcule, astăzi ne mai putem juca de a Dacii și Romanii în aceiași măsură în care francezii se mai pot juca de a Galii...
Dacii cuceriți au început să piardă componenta acea de vitejie și verticalitate la care tot facem apel în mod obsedant, din momentul în care Traian a adus un vast amestec de populații subjugate de imperiul roman și i-a așezat ca și coloniști pe teritoriul noii provincii romane. De la sirieni și până la lusitani, de la cartaginezi și sicilieni la gali...(inventarul populațiilor este mult mai amplu). Legionarii care ieșeau din serviciu activ, parte din plebea săracă și făr de căpătâi de la Roma și de aiurea, primeau drepturi și privilegii speciale dacă alegeau să devină colonizatori, acolo unde îi trimitea imperiul. Ba mai mult ,istoria din școală ne învăța că romanii comasau populație romană la zonele tampon ale imperiului, pt a corci descendenții și a dilua componenta locală. Corect. Dar cu omisiuni majore. Romanii își curățeau teritoriile centrale de tot ceea ce considerau pleavă socială, lumea interlopă (criminali, tâlhari, violatori, bețivi...) și din condamnați deveneau oameni liberi, împroprietăriți, cu dreptul de a deține sclavi și sclave din rândul populațiilor cucerite. În al doilea rând, romanitatea nu reprezenta sângele latin de viță nobilă (doar în eșantioanele superioare). ROMANITATEA ERA UN SISTEM. Compus din cetățeni romani cu originile cele mai variate. Iar dacii cuceriți au fost supuși celui mai intens proces de romanizare din întreaga istorie a imperiului. Aproape 200 de ani de romanizare intensivă (perioadă relativ scurtă pe scala istoriei), au făcut ca până și astăzi să avem mai mult lexic latin rămas în limba română, decât există în limba italiană din prezent.
Lipsiți de liderii carismatici de altă dată, cu neamul din ce în ce mai întinat cu 'vinituri 'din cele mai pestrițe, generație după generație, fără speranța de a mai putea redevenii ceea ce au fost cândva, până și dacii rămași liberi au cedat elementului civilizator al romanilor, parte dintre ei coborând din munți la confortul orașelor romane și acceptând cetățenia romană.
Cu o astfel de resemnare, ce începea să devină tot mai marcantă, după retragerea romanilor, populația romanizată a rămas să dea piept cu puhoiul de popoare migratoare ce avea să se dezlănțuie timp de peste o mie de ani...Datele istorice prezintă doar cele mai marcante și influente prezențe migratoare, realitatea fiind însă mult mai densă și necunoscută în totalitate.
Atunci, poate te vei întreba, de unde această cosmeticare a istoriei ? Și mai ales DE CE ?
Mișcarea culturală iluministă transilvăneană de la sfârșitul sec al XVIII-lea, numită 'Școala Ardeleană' (Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Ion Budai Deleanu), au militat pt emanciparea spirituală și politică a românilor transilvăneni. Dar și a celor de peste munți. Exaltați de conturarea la orizont a posibilității formării și recunoașterii treptate a tinerei națiuni a românilor, cărturarii au simțit nevoia să redea demnitatea românului.
În esență, naționalismul este o religie care spune că NOI suntem mai buni decât EI. Că rasa noastră este superioară rasei lor. Dar ca să poți naște o astfel de religie, ai nevoie să creezi mituri, cu care să alimentezi și să întreții conceptul. Mituri care să convingă că sursa și originea poporului respectiv este mai nobilă decât originea altora...
Astfel, Școala Ardeleană (căreia istoria modernă a României îi datorează totuși enorm), a comis două abuzuri. Nepermise, din punctul de vedere al unui istoric exigent și preocupat mai degrabă de adevărul istoric decât de patriotism. În primul rând, mitul nu consta în argumentele descendenței noastre dacice și romane ci, mai degrabă afirmația că românii sunt descendenți DIRECȚI ai coloniștilor romani din Dacia. În al doilea rând, au trecut sub tăcere o mie de ani de istorie, sub pretextul că nu deținem suficiente dovezi concludente...Deși ele existau și erau cunoscute. Dar ar fi obturat aceasta teză cunoscută sub numele de latinism. Latinismul a fost adus la stadiul de dogmă. A creat o isterie națională de care au fost cuprinși în primul rând intelectualii (și Eminescu printre ei). Apoi din obsesie a devenit 'realitate istorică incontestabilă'...
Pe de altă parte trebuie să revin asupra noțiunii de popor migrator. Aceștia nu erau nici pe departe atât de primitivi pe cât ne-am aștepta. Iar faptul că au ajuns într-o criză existențială, într-o continuă căutare a unui pământ care să le devină patrie, alungați de alții mai puternici, sub presiunea 'dacă nu îi vom învinge pe ei vom muri noi'...i-a făcut să cultive calități pe care populațiile sedentare le-au pierdut. Migratorul era un om de acțiune, capabil să ia decizii majore în timp scurt, deschis la nou, preocupat de schimbări și îmbunătățiri, marcat de noțiunea de progres (pt că situația i-o cerea cu disperare). Acolo unde găseau un popor tolerant, coabitau. Dar cu autohtonul supus clasei conducătoare formate din migratorii cuceritori. Iar valahii din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, făcuseră din resemnare și toleranță un mod de viață și de gândire...
Și pt că adevăratul interes național contemporan este dezvăluirea adevărului, nu crearea de mituri și legende...( mai ia o dușcă). Spre șocul tău Pătrașcule (sper că nu ai adormit !), află că fondatorul dinastiei Basarabeștilor și fondatorul Țării Românești, Negru Vodă - Descălecătorul, primul voievod muntean a fost...cuman.
Iată ce spune un articol de specialitate, publicat de mediul academic românesc (care recunoaște că dosarul cuman "a fost prea multă vreme mușamalizat la nivelul istoriei oficiale." :
" Întemeietorul Tarii Românesti
Întemeietorul Tarii Românesti nu este altcineva decât descalecatorul înregistrat de traditie, acel Negru Voda pe care îl identificam cu Thocomer, tatal lui Basarab, din documentele angevine. Simplul fapt ca Thocomer era receptat în mediile culte ale cancelariei regale îl recomanda pe acesta ca un personaj de talie, binecunoscut în epoca. Certa sa ascendenta cumana îl va pune, în circumstantele atât de speciale ale sfârsitului domniei lui Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), într-o relatie particulara, nu doar cu regele maghiaro-cuman, ci si cu Nogai, atotputernicul emir mongol de la Isaccea.
Thocomer intrase, într-o conjunctura cu totul aparte, a carei expunere nu îsi gaseste locul aici, în posesia mosiilor Fagaras si Sâmbata, care apartineau, de jure, familiei Csák, respectiv fostului voievod transilvan, Ugrinus, decazut din gratiile regelui. Pâna la asasinarea lui Ladislau al IV-lea, protectorul lui Thocomer, Ugrinus nu îndrazneste sa reclame raptul, desi documentele vremii atesta o multime de puneri si repuneri în posesie, chiar prin vointa lui Ladislau.
Imediat dupa disparitia regelui, "în zilele lui Andreias craiul" (1290), Ugrinus îsi revendica posesiunile fagarasene, iar Thocomer se vede obligat sa-si transfere "scaunul" la sud de Carpati. Renegat de românii fagaraseni, care îi recunosc lui Ugrinus statutul de posesor legitim al Fagarasului si Sâmbetei, Thocomer va fi însotit în trecerea sa de un grup de sasi, excomunicati, ca urmare a agresiunii lor la adresa episcopiei de Alba Iulia.
Descalecarea
Va descaleca, în prima instanta, la Câmpulung, care, prin instalarea sasilor si a resedintei voievodale, se dezvolta rapid, pe coordonate urbane specific transilvanene. Confirmând, din nou, informatiile cronicaresti, în oras a fost atestata arheologic acea "biserica mare si frumoasa si înalta", ctitorie a lui Thocomer si Basarab, în care cei doi vor fi, probabil, depusi, asa cum o sugereaza un act de danie emis la mijlocul secolului al XIV-lea de voievodul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab si, respectiv, nepotul lui Thocomer.
Ajungând în acest punct al rationamentelor noastre, se ridica un important semn de întrebare: cum a reusitdescalecatorul fagarasean sa-si impuna autoritatea în fata unor voievozi munteni si olteni, atestati, fara dubiu, în actele vremii? Raspunsul ni-l dau, înca o data, documentele: exact la finele anului 1290, Nogai, suzeranul lui Thocomer, întreprinde o actiune de amploare în vest, pâna la Portile de Fier, impunându-si necontestat hegemonia pe linia Dunarii inferioare. Este faptul care va determina pentru o buna bucata de vreme disparitiabanului de Severin din ierarhia functiilor regatului arpadian, pecetluind si sfârsitul suzeranitatii ungare asupraTarii Severinului.
Formatiunile politice locale, sud-carpatice, intra, cu acest prilej, ca si taratul bulgar, în aria de dominatieefectiva a hanului mongol, pe care acesta obisnuia sa si-o exercite, însa, prin interpusi, de preferinta cumani.
Repetând "mutarea" din 1280 instalarea cumanului Gheorghe I Terter la conducerea taratului de Târnovo, peste fix un deceniu, la finele anului 1290, îl impune pe Thocomer cumanul voievozilor de la sud de Carpati. Acestia nu îl aleg ca domn al lor, asa cum s-a afirmat pâna acum, ci i se subsuma, prin vointa atotputernicului Nogai. Acesta este sensul închinarii voievozilor olteni, "cu toata boerimea ce era mai nainte preste Olt", asa cum a înregistrat-o traditia.
În ultima decada a secolului al XIII-lea, dar si ulterior, Thocomer si Basarab vor gravita spre folosul mentinerii independentei statale, în raport cu regalitatea ungara în aria de influenta a hanilor mongoli.
Conservarea autoritatii lor s-a datorat, în fapt, în deceniile care au urmat disparitiei lui Nogai, perpetuarii practicilor sale politice, de catre Tokta si Özbek. Sub Tokta, mai ales, aceasta procedura devenise unaimperativa, în conditiile acutizarii instabilitatii politice a regiunilor pe care le stapânise, cu o mâna de fier, hanul de la Isaccea.
Cât despre guvernarea marelui han Özbek, care a asigurat ulusului giucid apogeul dezvoltarii sale, se poate spune ca a urmarit, în linii mari, întretinerea hegemoniei mongole în spatiul carpato-danubian si balcanic, cu aceleasi metode. Aceasta realitate se va preciza înca din primii ani ai "mandatului" sau pe tronul de la Sarai, fiind destul de limpede surprinsa documentar, mai ales în contextul reangajarii politice si militare a Ungariei, în directia Severin-Vidin.
"Modificarile structurale, pe care le cunoscuse de curând aria de hegemonie a Hoardei de Aur, în spatiul carpato-balcanic, au facut ca regele ungar sa întâlneasca ca aparatori ai mentionatei arii geografice fruntasi autohtoni, sprijiniti, fireste de contingente tatare. Rezistenta domnului român de la Arges si a despotului de Vidin, respectiv a tarului de Târnovo au fost nu numai paralele, ci, în mare masura, corelate". (Virgil Ciocâltan)
Autoritatea lui Basarab
Recunoasterea autoritatii dobândite de Basarab în toti acesti ani, precum si a pozitiei sale proeminente în constelatia de puteri dirijate de han, este magistral ilustrata într-un document din 1325: Stefan, fiul comiteluicuman Parabuh, îsi ponegreste propriul stapân, preaslavindu-l pe Basarab transalpinul, "spre vatamarea respectului regesc". Puterea regelui, zicea el, nu se poate compara cu aceea a lui Basarab!
Iata, asadar, cum epopeea cumanilor fagaraseni, protejati de Nogai, se va identifica, treptat, cu destinul proaspetei lor creatii statale. Asumându-si, cu responsabilitate si îndârjire, misiunea trasata de han, Thocomer si Basarab îsi vor atrage, curând, supusii autohtoni într-un proiect politic de anvergura, care se va numi Tara Româneasca."
Există români cu evidente trăsături turanice(turcice). Există români cu evidente trăsături mongoloide. Cu evidente trăsături slave, germanice...Există români roșcați cu ochii albaștrii, bruneți cu tenul măsliniu și ochii verzi, blonzi cu ochii negrii, bruneți cu ochii albaștrii, blonzi cu ochi albaștrii, șateni cu ochi căprui...etc. Sunt aceștia mai puțin români decât ceilalți ? Absolut deloc. SUNT ROMÂNI ADEVĂRAȚI. Să nu-mi vi cu coruri de colindători cu bărbați încălțați în ismene (sal'tare Dom'basile

) și să îmi spui că NUMAI ĂIA sunt români adevărați (că mă arunc de pe fereastră. Direct în balcon).
Pt că românul din zilele noastre este de fapt rezultatul a secole de amestecări și omogenizări, în care migratorul a fost asimilat cultural, a ajuns să vorbească limba română și și-a adus contribuția la formarea identității spirituale și a specificului național românesc.
Asta se numește ISTORIE DEMITIZATĂ Pătrașcule. Sunt multe aspecte mai puțin cunoscute în istoria noastră, care au fost ținute sub tăcere. În istoria predată în școli s-a pus mai mult accentul pe..."Apa trece, pietrele raman"...Trebuie să recunoaștem că influența migratorilor a fost mai importantă ca impact asupra românilor decât ne-ar plăcea să credem.
Breasla istoricilor, cu excepția a câtorva entuziaști, se lăfăie în mediocritatea caracteristică generațiilor actuale de români.
Dar dacă TU ești dotat cu sete de cunoaștere, dacă ești un spirit neliniștit pornit în descoperirea adevărului (indiferent de ce natură), care pune necontenit întrebarea DE CE ?, dacă pt tine primează realitatea și adevărul istoric înaintea emoției, atunci, astăzi ai posibilitatea să privești personal în 'Cutia Pandorei', acolo unde numai o elită avea acces în trecut.
Pt că între timp, a apărut pe această planetă o invenție care a schimbat pt totdeauna viața și civilizația, așa cum le cunoșteam. INTERNETUL. Cu acces liber publicului larg. Iar acesta oferă o bază de date care surclasează cu mult chiar și vestita bibliotecă a antichității, din Alexandria...
Și ca să îți sărez ficații până la capăt, am să mai deschid un topic, cu interviul monstrului sacru, unul dintre românii pt care am un mare respect și admirație : NEAGU DJUVARA
........................................................................................