Salut!
Am lipsit o saptamana si voi?....Nimic nou?....Doar comentarii la comentarii?:....Vax - albina!....
Cum am deschis calculatorul - cum am gasit asta:
Adrian Tudorache
5 august la 18:59 · București
Pe mine barza m—a lăsat liniştit, intr—o familie de muncitori undeva în Colentina. N—am excelat în a mă juca cu pistoale şi nici general de armată peste jucării n—am fost. Mă fermeca medicina, până într—o zi când mi—a fost aplicată o corecţie pentru practică fără licenţă asupra unor paciente de pe strada mea. Ajuns la şcoală, mi—am dat repede seama că medic cu licenţă n—am cum să ajung, fără să—mi sacrific mulţi ani din viaţă. Iar eu nu eram nemuritor... Liceul l—am făcut împărţit între două profile, ultima parte aducând cu ea şi ,,stabilizarea" aptitudinilor pe care le aveam în viitorul apropiat : simplu muncitor la o fabrică de mobilă din București. Cum aceasta era aservită Partidului Comunist, majoritatea bunurilor trecute printre mâinile mele, ajungeau sub bucile sau în palmele Lor. Mobilă, decoraţiuni sau modele pentru copiat, mi—au adus ca muncitor începător un salariu variabil de o dată şi jumătate peste cel al tatei, angajat de 40 de ani, pe Platforma Pipera. Ţin minte că la 18 ani când am luat prima ,,Lichidare", am umplut patul de Bălceşti, iar bietul tata mă întreba iscoditor dacă nu i—am furat...
Apoi am plecat în armată ca orice tânăr la vârsta aceea. Nu m—am cotit şi nu m—am ,,îmbolnăvit". Am avut ocazia să văd din ce—s făcut, departe, la 650 de km de ai mei. M—am adaptat şi pentru mine armata n—a fost ciumă deşi unii se împuşcau sau se spânzurau în post. Revenit acasă odată cu Revoluţia, mi—am reluat meseria de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic. Doar ciocoii schimbaseră croitorul şi nici măcar nu mai ascundeau lucrul asta. Vremurile tulburi de atunci, mi—au stârnit sentimentele războinice şi de dreptate. Voiam să răstorn munţii, să fac ceva concret pentru ţară. În vreme ce unii duceau rulmenţi la ruşi şi aduceau săpun de la turci, am plecat în Scoala militară. Ceva simplu fără pretenţii, locul în care nu mulţi şi—ar fi dorit să fie. Salariul poliţistul de atunci, era la jumătate din cât avusesem în fosta fabrică, iar de onoarea uniformei se putea discuta foarte mult în primul an de după Revoluție. Ţin minte flegmele primite în ,,Onor", la prima Omagiere a Eroilor martiri...
Anul următor am început activitatea de poliţist, fără să mă gândesc o clipă la pensie sau favoruri. Nu prea aveam ce să discut cu echivalentul a aprox. 80 de dolari pe lună, plus alţi lei, norma de hrană, însumând salariul frumuşel de 100-115 dolari. N—aveam curaj s—aduc vorba de bani când în discuţie se găseau cei de la RATB, taximetrişti, sau muncitori în fabrică.
Anii au trecut iar viaţa si—a urmat cursul firesc. M—am însurat, am făcut copii, mi—am completat studiile şi am îmbătrânit. De fapt am acumulat experienţă, cum îi plăcea unui amic să spună. Am părul grizonat, riduri cât cuprinde şi două preinfarcturi frumuşele adunate sub 43 de ani. Am adunat cu totul aproape 3 decenii de activitate. Doar 20 de zile de concediu medical, pentru o banală operaţie. Am fost bătut şi înjurat, ameninţat cu moartea. Am stat în ger şi în caniculă. În arşiţă şi în ninsoare. Pe viscol sau ploaie torenţială, noapte sau zi. Sănătos sau bolnav, m—am ridicat şi am fost acolo unde a fost nevoie de mine, fără comentarii şi fără ipocrizie. Am învăţat multe de la cei mai bătrâni decât mine şi sper ca unii dintre tineri să pomenească acelaşi lucru despre mine. A fost o meserie frumoasă pe care mi—aş fi dorit să o practic până la final. Nu mă simt ,,Special", aşa cum în scârbă se varsă venin în mass media. Am fost poliţist şi mi—am făcut datoria acolo unde am ales să fiu în urmă cu 27 de ani. Am rămas poliţist cu fiecare umilinţă îndurată de Sistemul promovat de mulţi dintre criticii de azi. Am rămas poliţist când împingeam autospecialele pe Cheiul Dâmboviţei, la fel şi când ,,donam" din banii de salariu pentru carburant sau pentru piese. Pentru zugrăvit sau pentru obiecte sanitare. Pentru dotare şi consumabile. Sau pentru mărunţişuri uitate de demult... Am rămas poliţist când au tăiat salariile, lăsaţi de izbelişte. Am fost singurii bugetari cărora nu le—au fost returnaţi banii opriţi. Pentru noi nu au mai fost bani, decizie întărită prin OG, fără posibilitate de atac. Sau banii pe ore lucrate suplimentar...N—am existat atunci pentru media. Nu ne—a apărat nimeni..!
De 2 ani această L 223, a fost pusă în practică fără ca cineva să facă vreun comentariu. O lege promovată de un Guvern PSD. N—am cerut noi asta, dar implicarea noastră ca număr într—o asemenea lege, a facilitat aplicarea cu osebire către alte categorii sociale, privilegiaţi cu ştate vechi în obţineri de favoruri salariale sau de exceptare de la diminuări sau tăieri. Exact ca şi acum când altă OG, ne scoate în afara logicii. Suntem doar o biată masă de manevră, acarul de serviciu în capul căruia se vor sparge toate oalele. Asta până la prima Campanie electorală, când iar ne vor ,,spăla" demnitatea cu câţiva arginţi, sau ne vor ridica în slăvi, pupându—ne în c*r. Nu alţii ! Aceeaşi care astăzi dau cu pietre în noi cei mulţi, pentru lăcomia şi fărădelegea celor puţini şi ţinuţi aproape. Imaculaţii şi deontologii verticali. Exemplele morale ale unei societăţi bolnave, consumatoare de concepte amestecate de duplicitarii intereselor meschine. Oamenii cu ştate vechi în dezinformare şi manipulare, ascunşi sub ochii noştrii sub meserii diverse. De la politicieni, la magistraţi. De la jurnalişti la politologi consacraţi. Ofiţeri acoperiţi sau descoperiţi...
Cât de moral este pentru ei să fie plătiţi de două instituții : una în folosul şi cealaltă împotriva societății românesti ? Cine este drojdia şi cine este omul ? Aceasta este întrebarea !