STRANGEREA DE MANA DINTRE ARTA SI ARTISTII DE PE LA NOI...NU VA FI NICIODATA VERDE! (text promis la provocare)
Zic mereu ca atunci cand oamenii dintr'o anumita categorie sociala, culturala samd se prezinta deplorabil in proportie de...80% (sa zic...), restul sunt exceptii care...doar confirma regula. Mi se pare ca ar trebui sa se treaca la axiome, dar oricum...zic degeaba. Am multi prieteni, in general prietene, artiste, pictorite, ilustratoare, etc care, in discutii diverse care se intersecteaza cu domeniul lor si care vorbesc despre situatia generala, reactioneaza violent si o iau pe aratura, pentru ca nu inteleg partea cu "in general" si "exceptia", situatie pe care nu ai cum sa o explici nici cu manualu' de logica in brate, pentru ca pe ele nu poate sa le lamureasca decat un maestru spiritual, cu intrebari mai din spate...despre traume si chestii mai complicate. In mod normal, daca esti ok ca om nu ai de ce sa te frustrezi si sa te agiti cand cineva face bascalie de domeniul tau. Cei care se agita sunt in general frustratii, cei care au ceva de demonstrat.
Cand mi'am deschis primul cont de facebook, prin 2009, aveam o placere sa fac bascalie de artistele cu parul vopsit rosu, fotografe si modele, schimband alternativ rolul, cu conturi pe deviant art...un fel de cerc inchis plebei, numai intre ele. Nu parul rosu ma interesa pe mine, ci faptul ca ele erau...lemn. Tin minte ca una dintre ele, pe care am sa o detaliez mai jos, i'a zis alteia, umpic mai rasarita...ca nu ar trebui sa mai vorbeasca cu..."bezna zorilor"...ca bascalia pe care o face bezna nu e normala, ca e nesimtire etc. Ca si cum ai putea sa interzici cuiva sa faca ceva, orice, daca omul ala simte sa faca. Da' io mare lucru nu faceam, postam pe facebook dar pe peretele meu, statusuri diverse, amuzante si bascalioase...si nu in ultimul rand...generale. Frumusetea e...sa nu dai nume, ca altfel se intelege ca nu poti sa inchizi o pleoapa de grija acelei persoane.
Roscata cu pricina, fotografa (nu stiu daca asta intra la arta, as zice ca nu. sa surprinzi o situatie data sau sa o aranjezi inainte sa o fotografiezi, sa te afli intr'un loc potrivit intr'un moment potrivit, sa jonglezi cu niste filtre in photoshop si sa stergi ridurile, imprefectiunile samd NU este arta) e destul de populara, cunoscuta de mai toti oamenii care au pana in 40 de ani sa zic, "doamna" are 33-34, deoarece se prezinta pe la toate evenimentele, protestele, festivalurile care sunt acuma mai pe val. Nu zic...lucreaza bine ce face ea acolo, are chiar si niste povesti simpatice pe facebook, creste multe pisici, poate ca mai mult se crede speciala decat este, in fine...a fost recent invitata la o sueta intr'o cafenea, cu un moderator, ca sa vorbeasca despre ce face ea.
Si am dat asa cu skip pe interviu, ca n'am avut rabdare...si la un moment dat tipu' a'ntrebat'o care este conditia femeii de succes in domeniul ei, sau ma rog, conditia ei, frumoasa (ma rog, chipurile), talentata etc...unde vrea sa ajunga...si ea...dadea si ea schip peste intrebarile care deja devenisera retorice...i'a fost imposibil sa faca macar o gluma pe intrebarea cu pricina, a raspuns numai la ce a vrut, mai mult in craci decat la intrebari si pur si simplu...zambea ca o capra la luna... MI'A FOST O SCARBA... Ca ma gandesc asa, chiar si artist daca te numesti, nu e posibil sa nu poti sa legi doua boabe intr'un public, si ala restrans, ca nu te'a pus nimeni sa vorbesti intr'o piata publica. Si sa fii femeie, la 30+ de ani, adica nici tanara, nici batrana, ci femeie...si sa nu ai nimic de spus mai mult decat niste superficialitati (nu zice nimeni sa fii o culta)...mi se pare jenant.
Am dat exemplul asta pentru ca e o amintire mai recenta, de'a lungul anilor am tot vazut astfel de specimene care nu, nu sunt artisti/artiste, ci doar traiesc cu pretentia asta.
Ani de zile am stat in casa, am desenat la anatomie dupa cursuri video, m'am dus la cursuri la facultatea de arte (desi nu era facultatea mea) doar ca sa vad ce se preda la cursurile care ma interesau pe mine...si am avut prieteni putini, pentru ca asa e natura mea, mi'am vazut de ale mele, cum ar veni, fara sa am vreodata pretentia sa ma expun, am facut'o pentru mine pentru ca desenul e terapie si dar de la cineva de sus, in timp ce majoritatea de varsta mea se dadeau pe valu' social, se zbantaiau si se plimbau, lucruri pentru care nu ii condamn, caci nu au toti dintre ei pretentia de a fi artisti. Mai sunt si ceilalti, care nu au talent, dar vor neaparat sa iasa in evidenta. Nu isi cultiva talentul sau orice altceva la care se pricep stand la ei in casa si invatand individual. Nuuu...se strang in asociatii si comisii de te miri ce tampenie, formeaza ateliere de "intretinerea talentului pe care nu il avem" pe la diverse cafenele, deseneaza in grup mai mult din dorinta de a pune pe una sa le pozeze in chiloti si in sutien (sau fara sutien), isi posteaza desenele mizere pe facebook si fac mare caz din chestia asta. Daca nu deseneaza deloc, tot incearca cumva sa se infiltreze intr'o zona artistica, curata, chipurile, niste case abandonate si fara proprietar, le transforma in ateliere nu se stie de care, expun niste printuri pe pereti, ba chiar declara ca in semn de protest fata de situatia caselor abandonate, ei se muta acolo si isi desfasoara acolo toate activitatile (asta in timp ce trec pe acasa sa manance, sa se p...si sa faca dus...deci ce protest e asta?...dar se declara "nomad expert") Astia sunt artistii de pe la noi - niste beta-fracturati dornici sa epateze intru confirmare sociala pentru a umple golurile cu minciuni. Am facut si o sa fac intotdeauna bascalie de ei, iar cei care sunt cu adevarat aristi, daca sunt sanatosi cu creierii capului...nu o sa se frustreze si nu o sa se supere pe mine din chestia asta. Am pierdut falsi prieteni pentru ca sunt oameni care incep sa te jigneasca cand nu le merge logica, nu au simtul umorului si mai au si alte probleme pentru care...pe mine nu ma plateste nimeni terapeut...insa am prieteni cu adevarat artisti, din exceptii, cu care ma intalnesc si nu vorbim despre arta pentru ca nu mai are sens...si ei sunt oricum...niste meseriasi. Nu...doar vorbim despre lucruri banale, mancam si bem vinul alora de'l dau pe gratis pe la vernisaje (pentru ca suntem romani si ne place tot ce e gratis)...si eventual facem bascalie de expozanti.
Apropo, nu doar la vernisaje, dar si la conferinte pe alte teme am vazut profesori universitari si cu multa conditie materiala...care pur si simplu nu pleaca acasa pana nu mananca tot ce se poate din ce e acolo la protocol. Ba am auzit'o pe una, mare profesoara de rang inalt, ca nu poate sa conduca pana acasa ca e ametita de foame frate, si tre' sa guste ceva. Pe la toate chestiile de protocol pe unde am fost, bogatii sunt cei mai mari fomisti, studentii le dau clasa prin bunul simt de care dau dovada in fata platourilor cu mancare.
In fine, pentru mine un vernisaj in ziua de azi e un prilej de a ma intalni cu cativa prieteni si de a face o bascalie mai restransa urmata de o dezamagire generala...ca ajung sa expuna toti pretiosii care ori nu au ce face cu banii si vor neaparat sa ii dea la printare pentru a expune niste mizerii...ori, daca nu se trag din niste familii bogate, sigur combina ceva prin niste cercuri, cu vreun sef de asociatie, etc......sau pur si simplu au multa anduranta in cercuri de oameni cu pretentii dar goale de orice continut spiritual, emotional...in drumul lor in pas alergator...catre celebritate.
CONDITIA FEMEII - Femeia, artista sau nu, frumoasa sau nu, nu e facuta ca sa alerge spre celebritate, nu e facuta nici sa stea tintita in sfera patriarhala. Femeia trebuie sa traiasca liberal, sa faca ceva, dar nu prea mult, sa nu se ofileasca (din oftat), sa stie cand sa taca, dar sa nu taca ca proasta, sa zambeasca si sa castige orice lupta prin tinuta. Femeile care alearga spre celebritate...nu trebuie neaparat batute in fata portii...dar trebuie evitate, ca sunt asa...cam tarfulite.