Iara aceasta a fost una deosebit prin faptul ca a fost mai grea ca ultimele (cel putin pt mine).
Daca in anii trecuti, cu aceeasi cantitate de miere treceam lejer iarna, anul acesta, mai ales la stupii mai slabi, au aparut probleme cu rezervele.
Am avut 2 familie pe dadant cu un etaj de 1/2 plin cu miere deasupra. In cuib au fost ceva coroane in toamna. Unul a murit de foame jos, fara a avea pic de puiet, celalat o duce bine si abia a muscat din etaj.
Am observat la mai multa lume ca au aparut familii moarte pt ca nu au mai urcat in corpul superior, murind de foame in cel inferior.
Daca la ME, problema e mai simpla, descapacind putin in toamna rame din mijloc, si astfel ghemul musca putin si din corpul superior, la MER problema e mai mare.
Anul acesta nu a ajuns sa avem corpul superior plin cu miere, ma refer aici la ramele ocupate de ghem, pt ca deja la ora aceasta a papat tot. Stau bine stupii (MER) care au avut rezerve consistente si in corpul inferior.
Dar, apare riscul ca ghemul sa nu urce cand termina rezervele in corpul inferior.
Ce-i de facut? Ajug doar puntile de ceara dintre rame?
Problema urcarii ghemul superior nu este una frecventa, dar ajunge sa pierzi cateva familii din aceasta cauza.