Referendum nereferendum 18 14 10 mil de alegatori tot nu conteaza. Ca si in viata unui oarecare si un popor are cateva sanse iar daca le iroseste greu i se mai iveste alta. Greseala a fost facuuta in 90 cand democratic si nesiliti de nimeni romanii l-au votat pe Iliescu. De acolo incepe problema cu exceptia unora din CDR toti politicienii de astazi sunt puii directi sau indirecti ai lui Iliescu. Provenind din aceeasi mama au aceleasi indeletniciri si aceleasi obiceiuri mostenite.
Daca s-ar fi respectat pct 8 de la timisoara aceasta invrajbire si discutii de multe ori cu jigniri de o parte si de alta nu ar fi existat. Poporul asta in vremuri grele si-a gasit resurse a parjolit pamantul a fugit in munti a facut fel de fel de lucruri care pentru unii din noi sunt de domeniul SF. Dar stau si ma intreb care din noi ar face ceva eroic pentru ponta sau pentru basinescu? Raspuns corect NIMENI pentru ca oricat de mult ar tine unii cu unul sau cu altul nu au incredere deplina in ei si nici in ce spun.
Odata instaurat cu forta regimul comunist in anii 40-50 si-a gasit opozanti in miscarile de rezistenta din munti oameni care credeau in vechea clasa politica si in ordinea fie ea si dezechilibrata uneori a ceea ce fusese inainte. Oare cum ar privi acei oameni poporul asta care a avut ocazia sa isi aleaga un alt drum dar el a ales fosti comunisti fosti securisti si dupa 89?
Probabil v-am plictisit dar o sa postez asa uun testament al unui grup de rezistenta anticomunista care gandea profund romaneste si care dupa atata timp ramane valabil
Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră ființă pământeană: libertatea noastră, tinerețea noastră, renunțările la o viață tihnită. Și de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăși viața noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.
Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogățire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinții noștri, nu am exploatat munca și viața nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viață au cunoscut mai mult foamea și lipsurile, decât tihna și belșugul.
Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. EXIȘTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEȘTI; ȘI TE ÎNALȚI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEȘTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.
Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înțelegem și să-l studiem în virtutea nu știu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Așa cum e. Așa cum își iubește copilul părinții lui. Și nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu și-ar schimba copilul ei. În inima și mintea noastră, n-au încolțit niciodată visuri și gânduri de emigrare prin nu știu ce țări fericite. Voim să rămânem aici părtași ai durerilor și bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim și noi să ne contopim soarta noastră............................................................
În acești ani am găsit în suflete de români, adesea umili și nebăgați în seamă, atâta noblețe și atâta frumusețe, încât nu o viață, dar și o mie de vieți de ai avea, merită să le jertfești. Ne-am lovit însă și de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiție prostească, zgârcenie și mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune și dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda și, nu odată, otrăviți cu roadele amare ale josniciei omenești, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri și din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viață. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor și-au dat viața pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuți din rânduri, ne-ați legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieșim decât biruitori sau morți.
Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.
Grupul carpatin-făgărășan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954.